Zâmbește

Așa cum există o vreme pentru muncă și o vreme pentru odihnă, la fel există și o vreme în care să zâmbești. Amintește-ți de lucrurile frumoase care ți s-au întamplat în viață, caută un motiv de bucurie în fiecare situație în care ești pus. Acum e timpul să zâmbești!
Alege să zâmbești și nu să te încrunți… Alege să iubești și nu să urăști… Alege să zidești și nu să dărâmi… Alege să perseverezi și nu să renunți… Alege să lauzi și nu să bârfești… Alege să vindeci și nu să rănești… Alege să oferi și nu să primești… Alege să acționezi și nu să amâni… Alege să ierți și nu să te răzbuni… Alege să te rogi și nu să disperi…

„Dragostea – iluzia este că o întâlneşti, când, de fapt, se învaţă. Şi se înşală cel ce rătăceşte prin viaţă, pentru a fi cucerit, cunoscând prin scurte fioruri gustul tumultului inimii şi visând să întâlnească marea febră ce-l va încinge pentru totdeauna, deşi ea nu este, în slăbiciunea inimii şi nimicnicia colinei pe care-a învins-o, decât o deşeartă victorie a inimii sale.

De asemenea, nu te odihneşti în dragoste, dacă ea nu se transformă din zi în zi, ca în maternitate. Dar tu vrei să te aşezi în gondola ta şi să devii cântec de gondolier pentru totdeauna. Şi te înseli. Căci nu are semnificaţie ceea ce nu e în ascensiune sau trecere. Iar dacă te opreşti, nu vei găsi decât plictiseala, căci priveliştea nu mai are nimic să-ţi spună.”
Antoine de Saint-Exupéry

Despre dragoste s-au spus şi se vor mai spune multe, dar câţi dintre noi o cunoaştem cu adevărat? Câţi am trecut proba timpului? Câţi mai avem fluturi în stomac după 5, după 10, după 20 ani?

Dragostea este ceea ce dăm, nu ceea ce primim. Dragostea e acel vis pe care noi îl facem să devină realitate pentru celălalt. Dragostea înseamnă să ai curaj, să crezi în lucruri care nu se văd şi care sfidează realitatea. Iar parte frumoasă este că dragostea nu rămâne niciodată datoare, pentru că tot ce dai se va întoarce la tine într-o zi… poate chiar azi, poate mâine… Eu cred că secretul este să iubeşti total, până la capăt, chiar dacă uneori dragostea nu este sinonimă cu fericirea, chiar dacă pe drum sunt şi lacrimi…

Cu totii in viata avem modele, fie ca o recunoastem, fie ca nu. Sunt oamnenii cu care ne comparam, oamenii cu care am vrea sa semanam (iar aceasta asemanare se refera la toate aspectele vietii – fizic, material, spiritual), oamenii pe care ii invidiem. Sunt modele pe care ni le alegem singuri sau sunt modele impuse.
Azi vreau sa vorbesc despre modelele care ne sunt impuse de mass-media, despre etaloanele de frumusete fizica.
Revistele mondene sunt pline de fotografii ale unor staruri care, desi sunt la varsta la care ar putea fi bunici sau chiar sunt bunici, arata de parca ar fi descoperit secretul tineretii vesnice. Stim, desigur, cu totii ca atat pozele din reviste, cat si imaginile TV sunt cosmetizate bine. Mai stim ca aceste vedete, in marea lor majoritate, au apelat in mai multe randuri la bisturiul chirurgilor plasticieni, ca toate ridurile le-au fost umpute cu botox, iar restul imperfectiunilor sunt adanc ingropate sub tone de farduri.
Acestea sunt modele care ni se impun. Pe toate mijloacele ni se induce ideea ca batranetea, cu tot ce aduce ea, este un fel de boala rusinoasa pe care trebuie sa o amanam cat mai mult cu putinta, iar daca nu putem, trebuie sa o ascundem cat mai bine.
Reclamele la cele mai populare si mai bine vandute produse de ingrijire promit tineretea, perfectiunea, ne fac sa credem ca acestea ar sta la baza fericirii si succesului in viata. Vand pe bani multi iluzii si, totodata, creeaza in mintea multor femei un complex de inferioritate.
Femeile normale arata normal. Fiecare varsta are frumusetea ei, are avantajele ei. O bunica cu un nepotel de mana e frumoasa pentru tot ceea ce reprezinta ea, nu pentru ridurile de pe fata sau parul alb. Doi batranei care se plimba tinandu-se de mana prin parc, abia pasind sub povara anilor, sunt frumosi pentru exemplul de iubire pe care il dau, sunt frumosi pentru ne transmit ca iubirea adevarata nu are nevoie de creme fantastice si nici de operatii estetice ca sa biruiasca nemiloasa trecere a timpului.
Nu putem impiedica timpul sa treaca. Tinerete fara batranete si viata fara de moarte nu este decat un basm al carui erou, desi a gasit mult ravnita stare, sfarseste rapus de batranete. Aceeasi promisiune cu totul nerealista o regasim si in industria cosmeticelor. Ni se promite ca folosind o anume crema ridurile dispar ca prin farmec, ne este redata increderea si respectul de sine, dar nu ni se vorbeste deloc de cantitatea enorma de otravuri (coloranti, parabeni, adica conservanti etc.) care prin intermediul acestor produse patrund in organism si il otravesc din interior. Astfel, riscam sa ne imbolnavim de cancer, dar ce importanta mai are asta – vom arata tinere si frumoase pe ultimul drum.
Cred cu convingere ca fiecare femeie trebuie sa aiba mare grija atat de sufletul ei, cat si de aspectul ei fizic. Felul in care aratam vorbeste despre noi ca oameni. Trebuie sa fim curate, ingrijite (iar la acest capitol recomand produsele cat mai naturale care exista in comert, dar si pe cele pe care ni le putem prepara si singure), sa avem un aspect placut, trebuie sa avem grija de sanatatea noastra pentru ca un organism sanatos reflecta aceasta stare si in exterior.
Condamn, insa, tot ce este artificial, exagerat, dus la extrem, condam lipsa de naturalete si incercarile de cele mai multe ori nereusite de a parea altceva decat ceea ce suntem.
Sa ne pastram spiritul tanar prin iubire, bunatate, credinta, pentru ca acesta este adevarata tinerete fara batranete.

Sunt momente in viata in care trebuie sa ne luam ramas bun. Ne despartim pentru ca oamenii pleaca… Oamenii dragi ne pleca. Sau noi plecam…

Ne luam ramas bun de la oameni care nu vor sa mai ramana, de la oameni care, desi ne-au iubit candva, peste sufletul lor s-a asternut explicabil sau nu, raceala… Spun mereu ca iubirea adevarata este iubirea vesnica, este iubirea care nu se consuma, iubirea care invinge timpul si spatiu. Asa sa fie, oare? Ce facem atunci cand o mare iubire se termina in dispret, in ura? Anulam totul si spunem ca nu a fost iubire, ca ne-am inselat? Sau poate prea multa filozofie nu rezolva un fapt simplu de viata: totul se schimba, totul se transforma… Ne luam ramas bun, cum spuneam, de la oamenii care au avut candva un loc in sufletul nostru si trebuie sa-i lasam sa plece, sa o facem demn, curat, pentru ca iubirea se poate manifesta doar in libertate.
Ne luam ramas bun, apoi, de la cei care pleaca din viata. Se zice ca fiecare zi ce trece ne aduce tot mai aproape de propria moarte si asa este, dar, cu toate acestea, de fiecare data cand cineva pleaca dintre noi, acest lucru ne surpride, ne socheaza, ne copleseste. Sunt cazuri dramatice, sunt cazuri in care acest lucru se intampla neasteptat unor persoane tinere, deci aceste reactii sunt firesti, dar aproape acelasi sentiment ne incearca si cand e vorba de persoane in varsta. In fata ineviatabilului trebuie sa ne plecam capul si sa ne acceptam limitele. Intr-o zi si noi vom pleca.
Cred cu convingere ca cea mai grea pierdere nu este aceea pe care o aduce moartea, ci pierderea pe care o pricinuieste uitarea, ura, dispretul. Poti iubi pentru tot restul vietii un om drag care s-a stins, iar in aceasta situatie, tocmai iubirea va fi cea care va vindeca ranile, va sterge lacrimile, apoi ne vor ramane amintirile, amintiri care la inceput vor durea, apoi, cu trecerea timpului se vor distila si se vor transforma in esente pure, care incet, incet, te vor face sa zambesti si sa realizezi ca vechile dureri sunt acum experiente care te-au facut sa evoluezi, sa te transformi in ceea ce esti in prezent.

Azi voi scrie despre iubire. Sunt cat se poate de constienta ca, cu greu s-ar mai putea spune ceva nou pe acesta tema. Subiectul este vechi de cand lumea si chiar sta la baza lumii, de vreme ce Dumnezeu a creat aceasta lume din iubire.
Prin urmare, fara pretentia de a fi originala, am sa va vorbesc despre iubire asa cum o simt si o traiesc eu.
Cu totii iubim ceva sau pe cineva. Unii se iubesc pe ei insisi si-si traiesc viata alimentandu-se din propriul egoism, iar la polul opus sunt cei care-si iubesc semenii pana la sacrificiul suprem. Intre aceste doua extreme suntem noi, muritorii de rand care la un fericit moment al vietii descoperim iubirea, iubirea pe care o daruim si iubirea pe care o primim, iubire care incarca cu sens toate acele lucrurile. In acel anotimp al vietii totul capata consistenta, iar tu, omul sters si banal de ieri te simti cel mai important om din lume si asta doar pentru ca un alt suflet vede in tine cel mai frumos si mai important om din lume.
Ti s-a intamplat vreodata ca in fata unei realitati sa ai in minte anumite judecati de valoare, iar omul care iti sta alaturi sa le rosteasca cu glas tare si astfel sa realizezi ca ti-a pus in cuvinte gandurile cu mult mai multa acuratete decat a fi fost tu capabil sa o faci? Cu siguranta ti s-a intamplat cel putin o data acest lucru, iar acesta conexiune speciala e facuta de iubire.
Cautam permanente, cautam certitudini, iar in povestea in care Fat-Frumos o salveaza pe Ileana Cosanzeana pe un cal alb, cei doi vietuiesc fericiti pana la adanci batraneti si ne putem imagina cum aceste personaje de basm traiesc intr-o deplina armonie si un consens total. Cam plictisitor, nu? Din fericire sau din nefericire (fiecare poate sa-si aleaga varianta care-i convine cel mai mult), viata este total diferita si cel mai adesea notiunea de fericire este pusa in evidenta prin contraste… Din pacate viata nu e doar lapte si miere, iar visele adolescentine se transforma in realitati surprinzatoare la maturitate. Din toate experientele pe care le traim, important este cu ce ramanem. Pot sa spun ca am gasit ce am cautat, dar stiu ca depinde de mine ca visul sa nu se opreasca aici. Nu te poti odihni in iubire. Dragostea adevarata e dragostea care se transforma, care creste, care se maturizeaza. Imi imaginez intamplarile vietii ca pe niste pietre pretioase incarcate cu energii negative sau pozitive. Eu am in mana un fir de aur pe care trebuie sa insir aceste pietre. Alegerea mea este ca din tot ce mi se intampla sa aleg doar pe acelea incarcate cu energie pozitiva. Ca sa fiu mai concreta si sa las la o parte metaforele, vreau sa spun ca sunt multe momentele in care lucrurile nu se intampla asa cum ne asteptam sau cum ne dorim. De multe ori omul in care ne-am pus toate sperantele si caruia ne-am dariut toate visele ne dezamageste. Dar si noi la randul nostru, fie ca ne place sau nu, frangem vise si dezamagim. Nu suntem perfecti si atata timp cat nu suntem capabili sa daruim perfectiunea, nu o putem pretinde. Pe firul meu de aur pun toate momentele in care EL m-a tinut de mana cu tandrete, cand mi-a sters lacrimile, cand m-a ridicat si m-a ajutat sa merg mai departe, si voi arunca in uitare momentele grele, cuvintele dure, indiferenta sau tacerea. Aceasta este alegerea mea si stiu ca nu este o alegere gresita pentru ca iubirea poate sa mute muntii. Care este alegerea ta?

17 decembrie 2010 – scris de Ana Anghel