Zâmbește

Cu totii in viata avem modele, fie ca o recunoastem, fie ca nu. Sunt oamnenii cu care ne comparam, oamenii cu care am vrea sa semanam (iar aceasta asemanare se refera la toate aspectele vietii – fizic, material, spiritual), oamenii pe care ii invidiem. Sunt modele pe care ni le alegem singuri sau sunt modele impuse.
Azi vreau sa vorbesc despre modelele care ne sunt impuse de mass-media, despre etaloanele de frumusete fizica.
Revistele mondene sunt pline de fotografii ale unor staruri care, desi sunt la varsta la care ar putea fi bunici sau chiar sunt bunici, arata de parca ar fi descoperit secretul tineretii vesnice. Stim, desigur, cu totii ca atat pozele din reviste, cat si imaginile TV sunt cosmetizate bine. Mai stim ca aceste vedete, in marea lor majoritate, au apelat in mai multe randuri la bisturiul chirurgilor plasticieni, ca toate ridurile le-au fost umpute cu botox, iar restul imperfectiunilor sunt adanc ingropate sub tone de farduri.
Acestea sunt modele care ni se impun. Pe toate mijloacele ni se induce ideea ca batranetea, cu tot ce aduce ea, este un fel de boala rusinoasa pe care trebuie sa o amanam cat mai mult cu putinta, iar daca nu putem, trebuie sa o ascundem cat mai bine.
Reclamele la cele mai populare si mai bine vandute produse de ingrijire promit tineretea, perfectiunea, ne fac sa credem ca acestea ar sta la baza fericirii si succesului in viata. Vand pe bani multi iluzii si, totodata, creeaza in mintea multor femei un complex de inferioritate.
Femeile normale arata normal. Fiecare varsta are frumusetea ei, are avantajele ei. O bunica cu un nepotel de mana e frumoasa pentru tot ceea ce reprezinta ea, nu pentru ridurile de pe fata sau parul alb. Doi batranei care se plimba tinandu-se de mana prin parc, abia pasind sub povara anilor, sunt frumosi pentru exemplul de iubire pe care il dau, sunt frumosi pentru ne transmit ca iubirea adevarata nu are nevoie de creme fantastice si nici de operatii estetice ca sa biruiasca nemiloasa trecere a timpului.
Nu putem impiedica timpul sa treaca. Tinerete fara batranete si viata fara de moarte nu este decat un basm al carui erou, desi a gasit mult ravnita stare, sfarseste rapus de batranete. Aceeasi promisiune cu totul nerealista o regasim si in industria cosmeticelor. Ni se promite ca folosind o anume crema ridurile dispar ca prin farmec, ne este redata increderea si respectul de sine, dar nu ni se vorbeste deloc de cantitatea enorma de otravuri (coloranti, parabeni, adica conservanti etc.) care prin intermediul acestor produse patrund in organism si il otravesc din interior. Astfel, riscam sa ne imbolnavim de cancer, dar ce importanta mai are asta – vom arata tinere si frumoase pe ultimul drum.
Cred cu convingere ca fiecare femeie trebuie sa aiba mare grija atat de sufletul ei, cat si de aspectul ei fizic. Felul in care aratam vorbeste despre noi ca oameni. Trebuie sa fim curate, ingrijite (iar la acest capitol recomand produsele cat mai naturale care exista in comert, dar si pe cele pe care ni le putem prepara si singure), sa avem un aspect placut, trebuie sa avem grija de sanatatea noastra pentru ca un organism sanatos reflecta aceasta stare si in exterior.
Condamn, insa, tot ce este artificial, exagerat, dus la extrem, condam lipsa de naturalete si incercarile de cele mai multe ori nereusite de a parea altceva decat ceea ce suntem.
Sa ne pastram spiritul tanar prin iubire, bunatate, credinta, pentru ca acesta este adevarata tinerete fara batranete.

Aud deseori remarci de genul „ce repede trece timpul in ultima vreme“. M-am plans si eu nu o data de acest lucru. Asa sa fie oare? Este timpul relativ sau noi il percepem ca fiind relativ? Ne traim clipele la maxim si incercam sa fructificam fiecare secunda sau lasam vremea sa ni se scurga prin vene, apoi cand ne trezim la finalul unei zile irosite ne plangem ca timpul a trecut prea repede si nu am facut nimic?

Raspunsurile la aceste intrebari pot sa difere mult de la o persoana la alta, dar un lucru este sigur: in viata celor mai multi dintre noi exista ceva care ne asasineaza timpul, viata, e un drog subtil care creaza o dependenta teribila. Ma refer la televizor. Daca trecem prin oricare din satele tarii vom constata ca si pe cele mai amarate cocioabe exista o antena TV. Am intrat chiar eu in locuinte cu pamant pe jos dar cu televizor asezat la mare cinste pe unica masa din dotarea “gospodariei” sau pe dulap. Televizorul e un membru al familiei, e indispensabil. Gasim solutii, improvizam si putem trai fara frigider sau masina de spalat, dar nu fara televizor. Venim acasa de la munca si primul lucru pe care il facem e sa punem mana pe telecomanda ca sa vedem ce s-a mai intamplat in lume. Mancam adesea in fata televizorului. Avem televizor in fiecare camera, poate si in bucatarie. Ne trezim cu televizorul si adormim la televizor. E important sa fim informati, e important sa stim ce se mai intampla in lume si ce “surprize” ne-a mai pregatit guvernul, dar toate astea le putem afla si de la stirile de la radio.
Televizorul ne-a acaparat celor mai multi dintre noi vietile. Serile nu ni le mai petrecem stand de vorba cu cei dragi, ci uitandu-ne impreuna cu ei la TV. Mesele in familie sunt si ele adesea viciate din acelasi motiv. Nu realizam ca in felul acesta relatiile interpersonale au de suferit, ca ne trezim tresarind sau plangand la dramele pe care le urmarim la TV si ne neglijam dramele personale. Uitam cine suntem, uitam cine sunt cei de langa noi. Ne certam cu sotul sau sotia pentru telecomanda, ne ranim unii pe altii pentru ca nu putem sa renuntam la un meci sau nu concepem sa ratam aventurile vreunei Rosalinde. Ne asezam in fata televizorului de multe ori pentru a ne deconecta pentru cateva minute, pentru a ne relaxa, dar acele cateva minute se transforma in ore, creaza dependenta, creaza un obieci prost de care ne este aproape imposibil sa ne debarasam. Ne incarcam memoria cu lucruri total nefolositoare. Cui foloseste si la ce poate sa foloseasca cuiva detaliile sordide din divorturile unor personaje lipsite de morala, valoare, inteligenta sau nesfarsitele polemici politice? Ascultam opinii mai mult sau mai putin avizate si nu mai suntem capabili sa formulam opinii proprii. Foarte grav este faptul ca nu constientizam aceste lucruri, ca ne credem stapani pe situatie dar nu suntem atata timp cat alegem televizorul in defavoarea persoanelor din jurul nostru care la randul lor prefera TV-ul in defavoarea noastra.
Sa stingem televizorul si sa ne relaxam in liniste. Sa stingem televizorul si sa alegem ca seara in locul unui film sau in locul unei emisiuni mondene sa jucam carti sau sah sau table cu partenerul sau chiar sa ne citim unul altuia o carte care nu trebuie sa fie foarte complicata. Sa stingem televizorul si sa ne jucam cu copiii nostri, sa le stimulam imaginatia educandu-le gustul pentru lectura (iar cea mai buna metoda in acest sens este exemplul personal). Sa luam o minge si sa iesim cu ei in fata blocului si sa uitam de varsta, de kilogramele in plus sau de ce o sa zica vecinii. Sa stingem televizorul si sa ne ascultam unii pe altii pentru ca viata noastra este cea pe care o traim si nu pe cea a strainilor de pe ecranul rece, iar timpul care trece nu se mai intoarce. Ocaziile pe care le ratam sunt ocazii pierdute pentru totdeauna. Copilul tau nu va avea de doua ori 3 sau 5 sau 10 ani si nu vei mai avea ocazia sa retraiesti alaturi de el candoarea fiecarei varste. Sa stingem televizorul pentru ca ne consuma inutil viata, energia, chiar si banii.