Zâmbește

Cu totii in viata avem modele, fie ca o recunoastem, fie ca nu. Sunt oamnenii cu care ne comparam, oamenii cu care am vrea sa semanam (iar aceasta asemanare se refera la toate aspectele vietii – fizic, material, spiritual), oamenii pe care ii invidiem. Sunt modele pe care ni le alegem singuri sau sunt modele impuse.
Azi vreau sa vorbesc despre modelele care ne sunt impuse de mass-media, despre etaloanele de frumusete fizica.
Revistele mondene sunt pline de fotografii ale unor staruri care, desi sunt la varsta la care ar putea fi bunici sau chiar sunt bunici, arata de parca ar fi descoperit secretul tineretii vesnice. Stim, desigur, cu totii ca atat pozele din reviste, cat si imaginile TV sunt cosmetizate bine. Mai stim ca aceste vedete, in marea lor majoritate, au apelat in mai multe randuri la bisturiul chirurgilor plasticieni, ca toate ridurile le-au fost umpute cu botox, iar restul imperfectiunilor sunt adanc ingropate sub tone de farduri.
Acestea sunt modele care ni se impun. Pe toate mijloacele ni se induce ideea ca batranetea, cu tot ce aduce ea, este un fel de boala rusinoasa pe care trebuie sa o amanam cat mai mult cu putinta, iar daca nu putem, trebuie sa o ascundem cat mai bine.
Reclamele la cele mai populare si mai bine vandute produse de ingrijire promit tineretea, perfectiunea, ne fac sa credem ca acestea ar sta la baza fericirii si succesului in viata. Vand pe bani multi iluzii si, totodata, creeaza in mintea multor femei un complex de inferioritate.
Femeile normale arata normal. Fiecare varsta are frumusetea ei, are avantajele ei. O bunica cu un nepotel de mana e frumoasa pentru tot ceea ce reprezinta ea, nu pentru ridurile de pe fata sau parul alb. Doi batranei care se plimba tinandu-se de mana prin parc, abia pasind sub povara anilor, sunt frumosi pentru exemplul de iubire pe care il dau, sunt frumosi pentru ne transmit ca iubirea adevarata nu are nevoie de creme fantastice si nici de operatii estetice ca sa biruiasca nemiloasa trecere a timpului.
Nu putem impiedica timpul sa treaca. Tinerete fara batranete si viata fara de moarte nu este decat un basm al carui erou, desi a gasit mult ravnita stare, sfarseste rapus de batranete. Aceeasi promisiune cu totul nerealista o regasim si in industria cosmeticelor. Ni se promite ca folosind o anume crema ridurile dispar ca prin farmec, ne este redata increderea si respectul de sine, dar nu ni se vorbeste deloc de cantitatea enorma de otravuri (coloranti, parabeni, adica conservanti etc.) care prin intermediul acestor produse patrund in organism si il otravesc din interior. Astfel, riscam sa ne imbolnavim de cancer, dar ce importanta mai are asta – vom arata tinere si frumoase pe ultimul drum.
Cred cu convingere ca fiecare femeie trebuie sa aiba mare grija atat de sufletul ei, cat si de aspectul ei fizic. Felul in care aratam vorbeste despre noi ca oameni. Trebuie sa fim curate, ingrijite (iar la acest capitol recomand produsele cat mai naturale care exista in comert, dar si pe cele pe care ni le putem prepara si singure), sa avem un aspect placut, trebuie sa avem grija de sanatatea noastra pentru ca un organism sanatos reflecta aceasta stare si in exterior.
Condamn, insa, tot ce este artificial, exagerat, dus la extrem, condam lipsa de naturalete si incercarile de cele mai multe ori nereusite de a parea altceva decat ceea ce suntem.
Sa ne pastram spiritul tanar prin iubire, bunatate, credinta, pentru ca acesta este adevarata tinerete fara batranete.

Sunt momente in viata in care trebuie sa ne luam ramas bun. Ne despartim pentru ca oamenii pleaca… Oamenii dragi ne pleca. Sau noi plecam…

Ne luam ramas bun de la oameni care nu vor sa mai ramana, de la oameni care, desi ne-au iubit candva, peste sufletul lor s-a asternut explicabil sau nu, raceala… Spun mereu ca iubirea adevarata este iubirea vesnica, este iubirea care nu se consuma, iubirea care invinge timpul si spatiu. Asa sa fie, oare? Ce facem atunci cand o mare iubire se termina in dispret, in ura? Anulam totul si spunem ca nu a fost iubire, ca ne-am inselat? Sau poate prea multa filozofie nu rezolva un fapt simplu de viata: totul se schimba, totul se transforma… Ne luam ramas bun, cum spuneam, de la oamenii care au avut candva un loc in sufletul nostru si trebuie sa-i lasam sa plece, sa o facem demn, curat, pentru ca iubirea se poate manifesta doar in libertate.
Ne luam ramas bun, apoi, de la cei care pleaca din viata. Se zice ca fiecare zi ce trece ne aduce tot mai aproape de propria moarte si asa este, dar, cu toate acestea, de fiecare data cand cineva pleaca dintre noi, acest lucru ne surpride, ne socheaza, ne copleseste. Sunt cazuri dramatice, sunt cazuri in care acest lucru se intampla neasteptat unor persoane tinere, deci aceste reactii sunt firesti, dar aproape acelasi sentiment ne incearca si cand e vorba de persoane in varsta. In fata ineviatabilului trebuie sa ne plecam capul si sa ne acceptam limitele. Intr-o zi si noi vom pleca.
Cred cu convingere ca cea mai grea pierdere nu este aceea pe care o aduce moartea, ci pierderea pe care o pricinuieste uitarea, ura, dispretul. Poti iubi pentru tot restul vietii un om drag care s-a stins, iar in aceasta situatie, tocmai iubirea va fi cea care va vindeca ranile, va sterge lacrimile, apoi ne vor ramane amintirile, amintiri care la inceput vor durea, apoi, cu trecerea timpului se vor distila si se vor transforma in esente pure, care incet, incet, te vor face sa zambesti si sa realizezi ca vechile dureri sunt acum experiente care te-au facut sa evoluezi, sa te transformi in ceea ce esti in prezent.