Zâmbește

„Dragostea – iluzia este că o întâlneşti, când, de fapt, se învaţă. Şi se înşală cel ce rătăceşte prin viaţă, pentru a fi cucerit, cunoscând prin scurte fioruri gustul tumultului inimii şi visând să întâlnească marea febră ce-l va încinge pentru totdeauna, deşi ea nu este, în slăbiciunea inimii şi nimicnicia colinei pe care-a învins-o, decât o deşeartă victorie a inimii sale.

De asemenea, nu te odihneşti în dragoste, dacă ea nu se transformă din zi în zi, ca în maternitate. Dar tu vrei să te aşezi în gondola ta şi să devii cântec de gondolier pentru totdeauna. Şi te înseli. Căci nu are semnificaţie ceea ce nu e în ascensiune sau trecere. Iar dacă te opreşti, nu vei găsi decât plictiseala, căci priveliştea nu mai are nimic să-ţi spună.”
Antoine de Saint-Exupéry

Despre dragoste s-au spus şi se vor mai spune multe, dar câţi dintre noi o cunoaştem cu adevărat? Câţi am trecut proba timpului? Câţi mai avem fluturi în stomac după 5, după 10, după 20 ani?

Dragostea este ceea ce dăm, nu ceea ce primim. Dragostea e acel vis pe care noi îl facem să devină realitate pentru celălalt. Dragostea înseamnă să ai curaj, să crezi în lucruri care nu se văd şi care sfidează realitatea. Iar parte frumoasă este că dragostea nu rămâne niciodată datoare, pentru că tot ce dai se va întoarce la tine într-o zi… poate chiar azi, poate mâine… Eu cred că secretul este să iubeşti total, până la capăt, chiar dacă uneori dragostea nu este sinonimă cu fericirea, chiar dacă pe drum sunt şi lacrimi…

Sunt momente in viata in care trebuie sa ne luam ramas bun. Ne despartim pentru ca oamenii pleaca… Oamenii dragi ne pleca. Sau noi plecam…

Ne luam ramas bun de la oameni care nu vor sa mai ramana, de la oameni care, desi ne-au iubit candva, peste sufletul lor s-a asternut explicabil sau nu, raceala… Spun mereu ca iubirea adevarata este iubirea vesnica, este iubirea care nu se consuma, iubirea care invinge timpul si spatiu. Asa sa fie, oare? Ce facem atunci cand o mare iubire se termina in dispret, in ura? Anulam totul si spunem ca nu a fost iubire, ca ne-am inselat? Sau poate prea multa filozofie nu rezolva un fapt simplu de viata: totul se schimba, totul se transforma… Ne luam ramas bun, cum spuneam, de la oamenii care au avut candva un loc in sufletul nostru si trebuie sa-i lasam sa plece, sa o facem demn, curat, pentru ca iubirea se poate manifesta doar in libertate.
Ne luam ramas bun, apoi, de la cei care pleaca din viata. Se zice ca fiecare zi ce trece ne aduce tot mai aproape de propria moarte si asa este, dar, cu toate acestea, de fiecare data cand cineva pleaca dintre noi, acest lucru ne surpride, ne socheaza, ne copleseste. Sunt cazuri dramatice, sunt cazuri in care acest lucru se intampla neasteptat unor persoane tinere, deci aceste reactii sunt firesti, dar aproape acelasi sentiment ne incearca si cand e vorba de persoane in varsta. In fata ineviatabilului trebuie sa ne plecam capul si sa ne acceptam limitele. Intr-o zi si noi vom pleca.
Cred cu convingere ca cea mai grea pierdere nu este aceea pe care o aduce moartea, ci pierderea pe care o pricinuieste uitarea, ura, dispretul. Poti iubi pentru tot restul vietii un om drag care s-a stins, iar in aceasta situatie, tocmai iubirea va fi cea care va vindeca ranile, va sterge lacrimile, apoi ne vor ramane amintirile, amintiri care la inceput vor durea, apoi, cu trecerea timpului se vor distila si se vor transforma in esente pure, care incet, incet, te vor face sa zambesti si sa realizezi ca vechile dureri sunt acum experiente care te-au facut sa evoluezi, sa te transformi in ceea ce esti in prezent.