Când Dalai Lama a fost întrebat ce-l surprinde cel mai mult în ceea ce privește omenirea, a răspuns:
„Omul, pentru că el își sacrifică sănătatea ca să facă bani, apoi cheltuiește banii ca să-și recupereze sănătatea, ca mai apoi să fie îngrijorat de viitorul de care nu se poate bucura în prezent; rezultatul fiind că nu trăiește nici în prezent și nici în viitor; el trăiește ca și când n-ar muri niciodată și apoi moare, netrăindu-și viața cu adevărat.”
Intelepciune
de Magda Isanos
Intelepciune este sa respiri
usor, si dupa lacrimi sa zambesti,
petalele ce cad din trandafiri
si nu s-aud cand mor, sa le iubesti.
Priveste pomii drepti din batatura –
ei cata totdeauna catre cer,
si-n ruga lor cea verde parca cer
mai multa ploaie, mai putina ura.
Nu te gandi la maine, nici la ieri.
Poate ‘naintea spicelor sa cazi,
stapani cand nu suntem decat pe azi,
nu te gandi la maine, nici la ieri.
Am descoperit aceasta superba poezie in vremuri in care soarele era mereu sus in inaltul cerului, cand sperantele erau mai vaste si mai albastre decat cerul, vremuri in care seninatatea tineretii ma facea sa cred ca nu am de ce sa ma tem pentru ca voi invinge mereu. Am pastrat-o mereu aproape de suflet, am recitit-o de nenumarate ori. O voce tainica imi spunea ca nu trebuie sa o uit. De multe ori de atunci viata m-a invins, de multe ori am uitat din motive ridicole sa zambesc si am uitat ca mainile inaltate in ruga spre cer ma ancoreaza in nemurire… De multe ori, in valtoarea vietii, am uitat ca lucrurile cele mai simple sunt, de fapt, cele mai pretioase, am uitat ca tot ce ai mai de pret e aici si acum. Dar din cand in cand aceste pretioase randuri imi reveneau in minte. O intreaga filozofie de viata cuprinsa in trei strofe… suntem, intr-adevar, la fel de plapanzi precum spicele, iar trecerea noastra prin viata este la fel de vremelnica… asa ca sa nu uitam ca tot ce avem, e, paradoxal, ceea ce daruim: iubirea.
6 octombrie 2010 – scris de Ana Anghel